Tic tac tic tac!
S-au intamplat multe lucruri, cu mare repeziciune, n-am avut timp de reatie, m-au dezarmat. Asta simt cel putin. Asa ca am pus armele jos, dar asta nu inseamna ca las pe cineva sa miste-n front. Si asul ce-l ascund in maneca e doar indiferenta .. Iar armele mele (” Nu stiu. Nu cunosc. Nu-mi amintesc. “) lupta doar pentru insanatosirea mea sufleteasca.
Timpul trece ritmic .. Sunt cu ochii pe ceas de ceva vreme si observ ca e tarziu .. iar eu n-am somn. Ciudat! – imi zic. Sa fie de la cafea? Nu stiu asta acum, continui sa beau niste Cola. Clar, gandu’ nu-mi mai zboara la nimeni si nimic!
Ma simt “vindecata” de sentimente, emotii, dezamagiri, suparari .. de tot! Ce se-ntampla cu mine? Habar n-am cum s-au cicatrizat toate si cum azi am uitat ce ieri nu puteam uita. Timpul e tamaduitorul meu ? Se zice ca ar face minuni. Dar eu nu cred la fel. Eu zic ca timpul nu-ti ia, nu-ti da, nu vindeca, timpul doar trece. Dar in cazul meu? Dumnezeu mi-a dat nepasare .. si mi-a lecuit duritatea mult prea sensibila. Dumnezeu e cu mine. Cine va mai putea fi impotriva mea?
M-am pierdut, regasit – de prea multe ori. Ma pierd .. dar nu-mi mai pasa!
bloggeritzo
Sam?! yy